A treia acțiune a campaniei „Unirea la feminin”- Mama este o ființă care poate lua locul oricui, dar nu poate fi înlocuita cu nimeni

Cea de-a treia acțiune a campaniei #UnireaLaFeminin a avut loc în 23 iunie 2018, la Iași și a fost organizată de The Sisterhood, Farmec și Beard Brothers Iași, la Centrul Rezidenţial pentru Mame şi Copii Aflaţi în Dificultate.

Condiția femeii în secolul în care suntem este mult mai gravă în România decât în restul Uniunii Europene. Diferenţa între nivelul de trai al zonelor urbane și cel al mediului rural este foarte mare, victimele acestui fenomen fiind cu preponderență femeile. 

În acest Centru Rezidenţial pentru Mame şi Copii Aflaţi în Dificultate sunt găzduite mame fără locuinţă, cele care nu au slujbă şi nu beneficiază de sprijinul familiei, dar şi cele care sunt victime ale violenţei domestice. Acestea sunt ajutate de psihologi să treacă peste traume şi sunt sfătuite cum să-şi determine copiii să nu renunţe la şcoală.

Cu sprijinul celor de la Farmec, am reușit să aducem zâmbete pe față celor 62 de femei care au fost sâmbătă prezente la eveniment, femei care provin din medii mai puțin favorizate. Evenimentul a fost unul cât se poate de deschis, interactiv în care am încercat să le amintim femeilor cât de important este să rămână unite, să aibă încredere în forțele proprii și să zâmbească mereu.

"Mama este o ființă care poate lua locul oricui, dar nu poate fi înlocuita cu nimeni". Acest lucru trebuie reamintit constant unei mame, deoarece uneori uită că ele sunt niște super-eroine.

Și pentru că unde sunt copii, e veselie și armonie, finalul acestei zile minunate a fost colorat cu diverse activități recreative pentru copiii mamelor din acest centru maternal.

Zâmbește, ești frumoasă!

 

Află ultimele noutăți