Campania “Unirea la feminin” a ajuns și la Suceava

În data de 28 octombrie, echipa The Sisterhood susținută de Farmec a ajuns în Suceava, pentru a demara cea de a șasea acțiune din cadrul campaniei #UnireaLaFeminin.

În această dimineață senină de octombrie, la inițiativa filialei The Sisterhood din Suceava, ne-am îndreptat spre Centrul ”Speranța”, unde ne așteptau nerăbdătoare doamne, domnișoare, dar și fetițe pline de zâmbet și voie bună. Acest lucru a fost simțit încă de la primul contact, întrucât din momentul în care echipa noastră a intrat în încăperea unde avea să se desfășoare evenimentul, participantele au fost din ce în ce mai energice.

Evenimentul s-a desfășurat într-o notă artistică; începând cu un minunat mini-concert susținut de către un cor de copii din Suceava, continuându-se cu prezentarea campaniei, a produselor de frumusețe și despre menținerea frumuseții naturale, iar în final, am avut parte de un moment acrobatic oferit de către o tânără prietenă a surioarelor sucevene, urmat bineînțeles, de împărțirea pachetelor Gerovital și a florilor.

Surpriza ne-a fost mai mare în momentul în care copiii ne-au invitat să ne jucăm împreună și ne-au arătat că nimic nu e imposibil, trebuie doar să privești înainte cu zâmbetul pe față, dezvăluind astfel și rețetă pentru un ten sănătos și tânăr.

Mulțumim, Suceava

Află ultimele noutăți